Isaac Luria declară că veșnica Scriptură
Atâtea înțelesuri câți cititori sunt are.
Adevărate-s toate versiunile. Cel care
Le-a inspirat e lector, și carte, și lectură.
Versiunea ta, o țară ce-n fast și strălucire
Petrece, -n umbra-mi pală pătrunde luminos
Iar oda mea își râde de Oda ta. (Duios,
Din lame de cuțite-ncropesc o amintire
Cu țanțoși fanți și vajnici.) Se înfioară Cântul
În care, anevoie, din temniță de vers,
Mulțimea se ivește în primenit divers
Regat ce stăpâni-vei, cu jalea lui și-avântul.
Manuel Mujica Láinez, cândva noi am avut
O patrie – ții minte? –, tărâm pe veci pierdut.
Sensul versurilor
Piesa evocă nostalgia unei patrii pierdute, amintirea unui trecut glorios, dar irecuperabil. Versurile subliniază ideea că interpretările realității sunt multiple, iar fiecare versiune are propria valoare.