Pe-aici de-atâtea ori vei fi trecut.
Nu-ți mai aduci aminte. Ți se pare
crâmpei de vis ce dincolo de zare
în negură demult a dispărut.
Necazurile sorții le-ai uitat.
Argilă e acum trecutul tău,
ce-i șters de timp și preschimbat mereu
de artă-n veci nedescifrat.
Din umbră parcă-o spadă s-a ivit
ori poate-o roză. Cine poate ști
ungheru-n care umbra le-a dosit?
Cenușa ți-a rămas. Atâta doar.
Iar măștile ce ți-a fost dat să fii
Le vei uita trecând peste hotar.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a uitării. Vorbește despre cum trecutul, cu necazurile și identitățile asumate, se estompează în amintire, lăsând în urmă doar cenușa experiențelor.