Departe de oraș, de for departe,
De zarvă și de timp, ce-i preschimbare,
Edwards, acuma veșnic, de răcoare
În vis și umbra deasă are parte
A pomilor de aur. Mâine, ieri
Și azi sunt una. -N hulă n-au rămas
Făpturile zidirii-n tainic ceas
De aurite astre-ori inserări.
E fericit, și lumea socotește
Că este al mâniei instrument,
Că Raiul le-a fost dat prin testament
Aleșilor, că Iadu-i perpeleşte
Pe cei mai mulți. În mijloc țintuit,
E un Paing. E Domnul, osândit.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra figurii lui Jonathan Edwards și asupra ideilor sale despre predestinare, mântuire și condamnare. Se conturează o viziune asupra lui Dumnezeu ca un judecător sever, iar destinul uman este văzut ca fiind prestabilit.