Voi ridica vasta viață
care este acum oglinda ta:
În fiecare dimineață va trebui să o reconstruiesc.
De când te-ai îndepărtat,
câte locuri au devenit inutile
și fără sens, egal
Pentru lumini în timpul zilei.
După-amiezele care erau nișa imaginii tale,
muzica pe care m-ai așteptat întotdeauna
cuvinte din acea vreme,
Va trebui să le rup cu mâinile.
În ce gol îmi voi ascunde sufletul
deci nu văd absența ta
ca un soare groaznic, fără apus de soare,
strălucește definitiv și nemilos?
Absența ta mă înconjoară
ca frânghia până la gât,
marea în care se scufundă.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele profunde de pierdere și dor cauzate de absența unei persoane dragi. Vorbitorul descrie cum viața și amintirile comune sunt acum umbrite de această absență, simțind nevoia constantă de a reconstrui și de a se ascunde de durerea persistentă.