Zori pure. Orizontul
Pleoapele-și deschide
Să vadă. Ce? Vechi nume.
Stau calme pe patina
lucrurilor. Și astăzi
Roza se cheamă încă
tot roză, și-amintirea
trecerii sale, grabă.
Zor de-a trăi mai mult.
Spre lungi iubiri ne-avântă
această forță aspră
a Clipei cu pas sprinten,
care-atingându-și ținta
fuge strigând: Nainte!
Atenție! Atenție!
Voi fi! Voi fi! Voi fi!.
Și rozele? Pleoape
Închise: orizontul
final. Poate nimicul?
Dar numele rămân.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a naturii efemere a existenței, contrastând cu permanența numelor și a amintirilor. Explorează ideea că, deși lucrurile se schimbă și dispar, esența și identitatea lor persistă.