Ciudatul bărbat cărunt văzut-a o fată
și s-a-ndrăgostit. O, era
frumoasă – cu păr castaniu
și ochi căprui ce făgăduiau
peste cât puteau ei duce. Bărbatu-a uitat
că nu-ntotdeauna mintea spune
ceea ce spun ochii. Dar o!
era frumoasă. Și-așa,
ciudatul bărbat cărunt s-a îndrăgostit
iar și a uitat că e pe lume.
Deloc nu i se părea ciudat că e ciudat
și că pe ea o amuză. Iar ea se
amuza. Îl lăsa ca să-i atingă
sânii și să-i mângâie părul
și-i povestea de iubirile ei celelalte,
drept care el resimțea o fermecătoare
deznădejde. O, era frumoasă!
Și apoi într-o bună zi el s-a trezit
iarăși la viață și s-a uitat la el cum
să dă-n spectacol și-a văzut că și ea
așijderea lui arată, însă nu
la fel de ciudată și nu tot așa de căruntă și că
se gândea la ea și la deznădejdea ei.
Atunci i-a trecut prin minte să plece
dar nu-și putea părăsi durerea
și nici ochii nici părul castaniu al femeii.
Ciudatul bărbat cărunt se simte uneori deprimat
și uneori simte nevoia
să bea. O, era frumoasă!
Sensul versurilor
Un bărbat în vârstă se îndrăgostește obsesiv de o femeie mai tânără, care îl manipulează emoțional. El este conștient de ciudățenia lui și de faptul că ea se amuză pe seama lui, dar nu se poate desprinde de această relație toxică.