N-am să mustru-mprejurarea,
Mi-i iubirea ta nectar.
Ți-i hoție-nflăcărarea?
Bucurie mi-i și har!
Să te fur și eu tu stărui?
Dăruiește-mi-te! Jur
C-am să spun că nu te dărui,
Ci-am ajuns să mi te fur.
De te dărui tu, pe față,
Ai câștig dumnezeiesc!
Tihna mea, bogata-mi viață
Îți sunt darul meu firesc.
Nu glumi! De bogăție
Nu ne bucurăm mereu?
Cei bogați mi-s semeni mie
Când te strâng în brațe eu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă și pasională, în care dăruirea reciprocă este văzută ca o bucurie și un har. Vorbitorul își oferă tihna și viața bogată ca dar, găsind o bogăție similară cu cea materială în momentul îmbrățișării persoanei iubite.