În versul tău vreau să mă regăsesc;
Chiar repetat, să-mi placă mă-ncumet;
Vreau sens și-apoi cuvinte – e firesc,
Căci ca s-aud de două ori un sunet
Se cere s-aibă sens dumnezeiesc,
Cum tu aflai în rime cu răsunet.
Asemenea scânteii ce-i în stare
Un vast oraș împărătesc să ardă,
Și-apoi, stingându-și crunta-nvâlvorare,
Stă prin roi des de stele să se piardă,
La fel eternul foc al tău, nestins,
Azi inima germană a cuprins.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a se regăsi în versurile cuiva, căutând sens și inspirație. Metafora focului etern sugerează impactul profund și durabil al cuvintelor asupra sufletului.