Totul dă veste că vii!
Când soarele mândru răsare,
Sper că-n curând vei urma.
Pasu-n grădină de-ți porți,
Roză tu ești peste roze.
Crin peste crini te înalți.
În danț atunci când plutești,
Se-nvârt constelațiile toate
Cu tine și-n juru-ți mereu.
Noapte! Și noapte de-ar fi!
Acum tu întreci strălucirea
Îmbietoare a lunii.
Îmbietoare ești tu,
Florile, stelele, luna,
Ție doar, soare, se-nchină.
Soare, tu iscă-mi și mie
Lumina splendidelor zile
Viața, vecia-s aici.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o adorație profundă față de o prezență divină sau iubită, comparând-o cu elemente ale naturii precum soarele, luna, stelele și florile. Această prezență este văzută ca sursa luminii și a vieții, transcendând timpul și spațiul.