Așa, doar foaia albă de-aș trimite
Și slova mea n-ar fi s-o scrie toată,
Ți-ai trece timpul ca s-o umpli-ndată
Și mi-ai întoarce-o, celei fericite.
De ce albastrul plic nu mi se-arată?
Curioasă ca femeile pripite
L-aș rupe, iute toate-ar fi citite,
O, de-ar cuprinde vorba de-altădată:.
„Copil iubit, tu, suflet îngeresc! ”
Cum mi-ai astâmpăra aprinsul dor,
Răsfăț mi-ar fi o vorbă drăgăstoasă.
Chiar șoapta parc-ar fi să ți-o citesc
Și sufletul mi-ai umple iubitor,
M-ai crește-n ochii mei în veci frumoasă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă și așteptarea unei scrisori sau a unui semn de afecțiune din partea unei persoane dragi. Vorbitorul tânjește după o reconfirmare a iubirii și a legăturii emoționale, simțind că o simplă vorbă bună ar putea să-i umple sufletul de bucurie.