Lumina ochilor ei s-a-ntâmplat
Să nu mai dea vieții-mi frumusețe.
N-a vrut destinul meu să mă răsfețe
Și plec, sunt uluit, îndurerat.
Să uit am vrut de tot ce mi-a fost dat,
De toate bunurile, fel și fete,
Putând și cu folosul să mă-nvețe;
Vrem doar privirea ei, înfometat.
Plăcerea mesei, vinu-mbietor,
Prieteni, liniștea-mi de totdeauna,
Odihna: tuturor le-am dat pieirea.
Pot fi acum în lume călător.
Ce-mi trebuie găsi-voi lesne; una,
Ce nu mi-i de prisos păstrez: iubirea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei despărțiri și renunțarea la confortul vieții cotidiene în urma pierderii iubirii. Vorbitorul pornește într-o călătorie, păstrând doar amintirea iubirii.
