Ce-mi place-aici nu știu anume,
În strâmta, prea mărunta lume,
Sunt prins de-o vrajă fără nume!
Când uit, voios sunt de uitare,
Cât de ciudat mă-ndrumă soarta!
Presimt în preajmă-n depărtare
Că multe sorociri mă poartă!
O, de-aș găsi măsura când o cer!
La ce-mi rămâne, îngrădit mă-nchin,
Și viața-mi binecuvântez deplin,
În mut prezent când viitorul sper!
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de a fi prins într-o existență limitată, dar găsește consolare și binecuvântare în prezent, sperând în viitor. Vorbitorul recunoaște influența destinului și acceptă circumstanțele, găsind o formă de mulțumire în cadrul lor.