Uite la ce oglinjoare
Fizicianul nostru ține.
Fenomenu-i o-ncântare,
Gândul despre el un chin e.
Sus oglindă, jos oglindă,
Față-n față – anume-alese;
Drept cristal, în umbră blândă,
Spiritul teluric țese.
Când priveliști ți se-arată
Jocuri de culori, ca grații;
Raza serii reflectată
Se transformă în senzații.
Vei vedea un negru-n cruce,
Ochi de păun cum saltă;
Ziua razele-și reduce
Ca topite laolaltă.
Numele un semn devine,
În cristal lumina crește;
Astfel dulci reflexe fine
Ochiu-n ochi uimit privește.
Lasă macrocosmu-n forme
Fantomatic să se-agite,
Căci splendorile enorme-n
Cele mici se fac vădite.
Sensul versurilor
Piesa explorează fenomenele optice și modul în care percepția noastră transformă realitatea. Prin intermediul reflexiilor și jocurilor de lumini, se sugerează că esența lucrurilor mărețe se regăsește în detalii aparent insignifiante.