Să-mi fii tu oare-n veci pierdută?
Te-ai dus fără păreri de rău?
În încăperea-acum tăcută
Aud într-una râsul tău.
Cum călătorul dimineața,
Scrutează-al spațiului mister,
Dar zarea i-o ascunde ceața,
Iar ciocârlia cântă-n cer.
Astfel privirea mea străbate
Prin crâng, pe câmp, prin locuri noi,
Iar cântecele mele toate
Te cheamă jalnic înapoi!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și regretul față de o persoană pierdută. Naratorul își amintește de momentele petrecute împreună și își exprimă speranța, deși slabă, de a o revedea.
