În ziua judecății de apoi,
Când lumea o să-ajungă la sfârșit,
Sever ni se va cere, negreșit,
Să explicăm tot ce-am vorbit în doi.
Ce o să spun atunci, iubito, când
Ni se va cere-n fine socoteală
De vorbele șoptite cu sfială,
De implorări cu glasul tremurând?
De-aceea te întrebă: drept a fost
Zadarnic să mă fi lăsat a spune
Un flux de vorbe fără nici un rost?
Mi-e teamă, inutila rugăciune
Dorind s-o-ndreptățesc cum se cuvine
Că ziua ceea ani întregi va ține.
Sensul versurilor
Piesa explorează teama de a da socoteală pentru cuvintele spuse într-o relație, anticipând o judecată finală. Vorbitorul se teme că rugămințile și cuvintele rostite în van vor fi cântărite și regretă că nu a comunicat mai bine.