Lăsați-mă să plâng! Încercuit
De noapte, în pustiul fără margini
Cămile dorm și cei care le mână.
Tăcut veghează-armeanul socotind.
Iar eu, alături, milele socot
Cari de Suleica mă despart; revăd
Supărătoarele, lungile-ocolișuri.
Lăsați-mă să plâng! nu e rușine!
Bărbații care plâng, sunt buni.
Doar și Achille-a plâns pentru Brizeis!
Jelit-a Xerxes oastea neînfrântă.
Pe cel iubit ce singur moartea-și dete
Îl plânse Alexandru.
Lăsați-mă sa plâng! sub lacrimi colbul prinde viață,
Iar mustește.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă și nevoia de a plânge ca o formă de eliberare. Se face referire la figuri istorice și mitologice care au plâns, subliniind că plânsul este o reacție umană firească, chiar și pentru bărbați.