Joan Maragall – Odă Spaniei

Ascultă, Spanie, vocea-unui fiu
ce-ți cântă astăzi pe altă liră:
cu glas ce-mi dete asprita glie,
în graiul în care e drept că ție
nu prea-ți vorbiră.
Mulți îți vorbiră – de saguntini,
de alții care îți mor p-altare:
de-a tale glorii – și amintiri,
măriri și glorii – printre martiri:
n-ai consolare!
În altă formă eu ți-aș vorbi:
de ce tu fiii ți i-ai ucide?
În vine-i sânge, și-n sânge-i trai,
mai bine cruță câți fii mai ai
de morți perfide.
Gândeai la glorii și la măriri
dar niciodată gândeai la viață:
pe drumul crucii fiii-ți duceai,
cu-onori funebre te desfătai,
mamă de gheață!
Eu știu ce nave în larg plecau
cu ei, feciorii ce-ai dus la moarte:
plecau cu zâmbet, spre nenoroc,
iar tu pe maluri cântai cu foc
cântări deșarte!
Și unde-i flota? Unde-ai tăi fii?
Mergi Orientul și valu-ntreabă:
pierdut-ai totul, azi n-ai nimic.
Spanie mândră, revino-ți zic,
din starea-ți gravă!
Revino-n fire, salvează-te!
Plânsul te facă fecundă, vie!
În minte ține tot ce ți-e dat,
spre nori surâde, ca altădat’
cu bărbăție!
Unde ești, Spanie? Nu te zăresc.
Grava-mi chemare vei auzi-o?
Ignori o limbă ce te previne?
Îți par aceste vorbe străine?
Adio deci, adio!