Jan Lulu Stern – Mona Lisa Del Gioconda – Trilogie

Gioconda
30 decembrie 1979.
Surâsul tău, de nimeni înțeles,
Străbate timpul și te-așază-n frunte,
E ca un gând fugar sau un eres
Venit din văi și cățărat pe munte.
În jurul tău surâsuri nesfârșite
Se străduiesc să fie remarcate,
Frumoase brune și blonde aurite
Ți se oferă din rame fermecate,
Și numai tu nu dăruiești nimica
Profundă, gânditoare, zâmbești din alte vremi,
În preajma ta simți că te prinde frica
Să nu dispari sau să nu-ncepi să gemi,
În ochii tăi și-n colțurile gurii
E zugrăvit tot înțelesul vieții,
Tu-ai înțeles abisurile urii
Și toată frumusețea dimineții,
Dar ai rămas de-a pururi zâmbitoare
Privind din rama ta misterios
La toate cele care-s trecătoare
Ca un simbol etern victorios.
Dar când văzui ce strașnic ești păzită
La început n-am înțeles prea bine
De te păzesc să nu fii tu răpită
Sau străjuiesc să nu fugi tu de tine.

Masca Giocondei
31 decembrie 1979.
De ce zâmbești atât de enigmatic
Păstrând adânc secretu-n sinea ta?
Am întrebat ades pe Mona Lisa
La Luvru, când ședeam în fața sa.
Ea îmi zâmbea privind în depărtare
La timpii ce-au trecut sau care vin,
Era-ntre noi un gol atât de mare,
Știam de ea atâta de puțin!
Și într-o zi, când paznicul plecase,
Madonele-obosite se-odihneau,
Rămas cu ea simțit-am frig în oase,
Buzele ei spasmodic tremurau.
Și-atunci am înțeles întâia oară
Că zâmbetu-i profund, misterios,
E masca ce-o ajută să nu moară
De tot ce simte atât de dureros.

Pact cu Gioconda
1 ianuarie 1980.
Înțelegând surâsul tău hieratic
O mască să-ți ascundă suferința,
Am încercat să fiu mereu în preajma-ți
Să te ajut să-ți întărești voința,
Să poți zâmbi cum te-a pictat Da Vinci
Cu-n zâmbet liniștit, misterios,
Cum te-am văzut să nu te vadă alții
Cu gura tremurândă dureros.
Secretul tău, că plângi în loc de zâmbet
Să fie pe deplin înmormântat,
Îl știm doar tu și eu și Leonardo
Și noi tăcem, secretul e păstrat.