Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugară,
vara târzie-a pus capăt grăbitului zbor.
Parcă văd cum plecai pe nisip-strigau,
strigau și piereau în septembrie mâinile tale.
Nu mai știu ce-a urmat după tine.
Poate un gol, poate păsări sau vânt.
Te-am chemat încă mult timp și nimenea
nu-mi răspundea,
până când într-o noapte a răspuns pentru tine zăpada.
Ar fi fost să te uit ori să-mi spun
că-ntâlnirile noastre n-au fost decât visul
gradinii aceleia,
ca volutele sânilor tăi nu erau decât umbletul
lunii prin apă,
surprins de un tânăr.
Dar vara de câte ori trece și tremură-n zare
din nou bănuindu-se toamna cu capul tău roșu,
vad iarăși nisipul acela, vad iarăși cum pleci-
și strigă,
strigă pierind în septembrie mâinile tale.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și nostalgia după o iubire de vară pierdută. Naratorul rememorează despărțirea dureroasă și incapacitatea de a uita persoana iubită, comparând amintirea acesteia cu un vis frumos, dar efemer.