Din pădurea grea și-ntunecată
Niciposul drum dă-n asfințire,
Iar în față măgura înaltă
Aricește altă-mpădurire.
În desișul nou e bezna groasă
Calea unde-și pierde și își ține
Surugiul tihna dușmănoasă
Și e-n Dumnezeu nădejdea-n mine.
Și-n a cailor nerăbdătoare fugă,
Și în gingășia cântătoare
Al acestui clopoțel ce-ndrugă
Că în lume totu-i întâmplare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie printr-o pădure întunecată, unde drumul devine incert. În ciuda dificultăților, naratorul își păstrează speranța și credința, găsind alinare în natură și în ideea că totul este o întâmplare.