Sălbatice ramuri m-au prins dedesubt,
Azi simt cum lumina mă sapă în tâmple
Cu tot ce e rază mă lupt și mă lupt,
Deși durerea eul îmi umple.
Gândesc mai în urmă, c-o stea jumătate
Mă-ntind spre odihnă, pe-al cerului pat,
Prăpastie mare, de toți mă desparte
Și umblu desculță cerșind câte-un sfat.
Ref: X2
Târziu de tot ațipește lumina
Iar eu mai cred în povești,
Și pentru toată iarna porți vina
Iar tu tot mai viscol îmi ești.
Căzând, prăbușesc o cetate de timp
Secundele sună războinic a zale
Din piept porumbeii zboar-amurgind
Spre-a cerului și a raiului cale.
Călcâiul înseamnă durere și sânge
Privirea-mi cere iertare mereu
În suflet târziu, lumânarea se stinge
Și trupul îmi e ca pământul de greu.
Pasăre, cuvânt, cenușă, mâna ce-a bătut la ușă
Piatră, cântec, risipire, sărutare de iubire
Fruct, durere și-nceput, ardere în trup de lut
Lacrimă, pământ, ninsoare, dragoste ce nu mai moare
Stea, lumină și cădere, două suflete-n tăcere
Ură, teamă, timp pierdut, ia-o de la început.
Dar tu tot mai viscol îmi ești X2
În primăvara..
Ref:
Târziu de tot ațipește lumina
Iar eu mai cred în povești,
Și pentru toată iarna-mi porți vina
Iar tu tot mai viscol îmi ești.
Târziu de tot ațipește lumina
Iar eu mai cred în povești,
Iar tu tot mai viscol îmi ești.
Și ninge, vara și-n genunchi îmi plouă
Și mi se rupe pântecul în două.
Și-n fiecare zi cu greu de te mai pot găsi
Doar într-un îngheț ce dinăuntru mă apasă.
De dincolo de timp să-ți fiu mireasă,
Mi-e rece îmbrățișarea și nu mi-e bine
Tu călător nestingherit prin mine
Doar tu când fără soare mă privești.
Tu tot mai viscol îmi ești.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de pierdere și suferință într-o relație. Metafora viscolului sugerează o prezență constantă și rece care afectează profund starea emoțională a naratorului, chiar și în momentele în care ar trebui să existe speranță.