Ce dracu am făcut?
Am zis că nu mă mai implic,
Am zis că nu mai scriu,
Da’ uite că a ieșit.
Ce o să fac acum?
Tre’ să-i dau drumul… (ardeiii)
Cu satisfacții zero,
Doar de amorul artei.
Știu că am mai spus-o,
Dar o s-o mai zic,
a… Nu-mi pierd timp, nu nimic.
Știu,
Nu-mi pierd timp, nu nimic.
Știu,
Știu că am mai spus-o,
Dar o s-o mai zic,
a… și… și… zic… ce… ce… ce…
… zic. ce?… a… a…
„Muzica o faci tu pe hârtie,
Ăștia care scriu pe muzică
Nu sunt scriitori, sunt… textierii”.
Am gustul ciudat, dar îmi place,
Pot renunța ușor la el,
Da’ nu-mi dă pace… a…
Că mi-a intrat în sânge.
Ce pot să fac?
Oi fi eu singurul nebun,
Da’ nu-s singurul care o fac…
… că… care… care… o fac.
Și până când să trag? , fără știre
Nici hobi, nici pasiune… doar dăruire.
Fără o imagine bună,
Îi faci un capăt de ieșire
Și omul ca tine o îngroapă mâine.
Nu știu cum sunt alții,
Da’ eu chiar mă-aud!
Mă-aud și acum când o spun,
Mă-aud și-n cască și-n gând.
Totul pare simplu când privești de-afară,
El poate, deci pot și eu.
Greșeală capitală!!
Nu mai există auditoriu… ce păcat…
O țară de muzicieni… pe metru pătrat.
Muzică accesibilă la îndemână,
După o lună pretențiile vin turmă.
Nu-i o rușine să încerci, nu… nu…
Rușinea vine când nu știi să te oprești… tu…
Și dacă nu se simte nimeni,
Simt ceilalți…
Ia-ți fața, cei mai practic!!
Fă ce știi să faci!!!
… fă ce știi să faci
… fă ce știi să faci.
Sensul versurilor
Piesa explorează dăruirea față de artă în ciuda lipsei de recunoaștere și a dificultăților. Artistul reflectă asupra motivațiilor sale și asupra stării actuale a scenei muzicale, subliniind importanța autenticității și a perseverenței.