Frunză verde, floare albă,
Te-am găsit, neicuță dragă,
De-acum nu mai cânt prin crânguri
Singură cu multe gânduri,
Ai venit la mine-n prag,
Iar eu te-am primit cu drag.
Eu te-ascult și te privesc
Și de dragoste-ți vorbesc,
Ochii tăi mi-au spus să cânt
Tot ce-i frumos pe pământ,
Iar la gât, în loc de salbă,
Să-mi iei o năframă albă.
Cusută pentru iubire
Și s-o port mereu cu mine,
Să mă țină strâns și bine
Toată viața lângă tine,
Cât trăim să ne iubim,
Tot mereu tineri să fim.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă bucuria regăsirii persoanei iubite și promisiunea unei iubiri veșnice. Natura este martorul și cadrul idilic al acestei iubiri, iar năframa albă devine simbolul legăturii lor.