Mi-am lăsat copilăria
Undeva în depărtări
Și mă poartă nostalgia
Pe-ale dorului cărări,
Pe străduța de-altădată
Cu al dragostei popas,
În căsuța mult visată
Numai dorul mi-a rămas.
Mi-e dor s-ascult
Pe bătrânul lăutar
Un cântec vechi
Să-mi cânte iar,
Mi-e dor de munți,
De poienile cu flori,
Mi-e dor de frați
Și de surori.
Unde-i prima mea iubire
Ca pe vremuri să-i șoptesc:
„Vino, dulce amăgire,
Fiindcă tot te mai doresc!
Ai rămas în depărtare,
Dar te port în gând mereu,
Cât o fi pe lume soare
Te voi căuta mereu.”
Și iar mi-e dor
De frumoase primăveri,
Cum au trecut
Parc-au fost ieri?!
Mi-e dor de munți,
Și de murmur de izvor,
Prieteni dragi,
De voi mi-e dor!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund pentru copilărie, prima iubire și locurile natale. Naratorul își amintește cu nostalgie de vremurile trecute și de oamenii dragi, simțind o melancolie dulce-amăruie.