Foaie verde lăcrămioare,
– Niculae, frățioare,
Ce dor mare te-a cuprins
De rămâi pe gânduri dus?
– Mi-e dor de măicuța noastră,
De mușcata din fereastră,
De căsuța văruită,
De grădina înflorită.
Pe-o movilă de pământ
Toarce măicuța plângând,
Șase copii și-a crescut
Prin lume s-au răspândit.
Tăicuț-a ieșit la poartă,
Noi n-am scris, dar el așteaptă:
– Spune, poștașule, spune
N-ai scrisoare pentru mine?
Și văzând că nu-i scrisoare
Se clatină pe picioare,
Intră-n casă supărat
Căci copiii l-au uitat.
Noi n-am uitat niciodată
Nici de mamă, nici de tată,
Poimâine-n locul scrisorii,
Tată, să-ți aștepți feciorii!
Mamă-ți vin și fetele
Să le ștergi lacrimile
Cu colțul șorțului tău
Că prin străini tare-i greu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al copiilor plecați de acasă pentru părinții rămași în sat. Ei își amintesc cu drag de copilărie și promit să se întoarcă, înlocuind scrisoarea cu prezența lor.