Afară-i întuneric.
Și plouă și-i urât
Iar eu mă aflu acuma,
Mă aflu în mormânt.
Ce dor îmi e de casă,
Ce gânduri mă apasă..
Să ies în lumea nouă, groparul nu mă lasă..
Groparule nemernic, sever, dur și brutal
Deschide-mi larg mormântul, afară ca să ies
Să mă mai duc o dată,
La casa părintească
Să îmi văd părinții, frații și pe a mea nevastă
Mai schelete nu îți dau drumul,
Să ieși din groapă
Mai bine stai acolo, cu morții te împacă
Hai lasă-mă gropare în lumea păcătoasă
Și scutură mai bine, țărâna de pe mine
Și am fost la mine acasă,
Ce jale mai era,
Săraca mea măicuță, în doliu mă jelea,
De asemenea și tata, în negru se purta
Of, cât îmbătrânise și barba îi albise
Și am fost la ai mei prieteni
Ce chefuri mai făceau,
Cu vinul cel mai dulce, cu toți se înveseleau
Ciocneau pahare rase, pe mine mă uitase,
Și nu gândeau vezi bine, să bea și pentru mine
La cine vin zilnic, mulțime de femei
Dar n-am văzut nici una să-și plângă soțul ei
La fel și a mea nevastă nici doliu nu purta,
Era cu altu-n casă, cu vorbe-l dezmierda
Se scutură salcâmii, de ploaie și de vânt
Iar eu mă întorc acuma, mă întorc iar în mormânt
Groparule nemernic, sever, dur și brutal
Deschide-mi iar mormântul și lasă-mă să intru
Și toarnă peste mine, un munte de granit
Că ce am văzut afară, mai rău e ca-n mormânt!
Sensul versurilor
Un spirit se întoarce din mormânt pentru a-și vizita casa și constată cu amărăciune că familia și prietenii l-au uitat, iar soția l-a înlocuit. Dezamăgit de cele văzute, cere să fie închis înapoi în mormânt, unde găsește o pace mai mare decât în lumea celor vii.