Au plecat țiganii mei
Și-a trecut de-atunci o lună,
Veselia mea nebună
O găsesc doar printre ei.
Stau mereu și plâng de-aseară,
Numai eu și lăutarul,
El îmi cântă din vioară,
De lacrimi mi-e plin paharul.
Cântă-mi, cântă-mi, lăutar,
Că eu plâng și te ascult,
Tot mai beau câte-un pahar
Că n-am unde să mă duc.
Cântecul tău m-a vrăjit,
De-aș avea, ți-aș da și bani,
Dar eu veselă nu sunt
Decât iar printre țigani.
Refren:
Hei, țigane, lăutare,
Cântă-mi seara cu vioara,
Fă ca lacrimi să îmi curgă
Și necazul mi-l alungă,
Vino-n față și-o vioară
Viața-mi pare mai ușoară,
Haide, cântă, cântă, cântă,
Să n-am viața-așa urâtă!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de tristețe și dor după plecarea țiganilor, singura sursă de veselie a protagonistului. Lăutarul și muzica sa devin un refugiu temporar, un balsam pentru sufletul îndurerat.