E toamna.
Afară-i toamnă, frunza-i mult de vânt plimbată,
Iar vântul svârlă-n geamuri multe picuri,
Şi tu citeşti e-mailuri multe ca de fiecare dată,
Şi stai şi te gândeşti la multele nimicuri.
Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai dori ca-n geamul tău să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i vreme moartă,
Să stai visând la geam, de lacrimi reci să picuri.
Şi eu astfel meditez gând de gânduri,
Visând la ale tale brodării,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;
Deodată aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins trezindu-mă din ale mele gânduri..
Iar mâini subţiri şi fine-mi acoperă ochii.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare melancolică specifică toamnei, în care naratorul este cufundat în gânduri și amintiri, fiind trezit din reverie de o prezență iubitoare. Este o meditație asupra trecerii timpului și a emoțiilor profunde.