Vine o vreme.
De mult de tot, de tare mic
Am strâns de toate și nimic și-am risipit!
Am zis că fac și n-am făcut,
Am zis că știu și n-am știut, m-am amăgit!
Căci vine o vreme când nu mai trișăm,
Când tragem o linie și-apoi adunăm.
Am râs de toamnă, de culori
Am râs de mare și de flori, mereu hoinar
Iubirea mea e o țigară aprinsă și-aruncată-n drum
Arsă-n zadar!
Dar vine o vreme când nu mai trișăm,
Când tragem o linie și-apoi adunăm.
E frig, e toamnă, e târziu
Strângându-mi anii-n pardesiu m-am strecurat
Și ultimul tramvai l-am luat, mi s-a dat locul imediat – ce gest ciudat!
Demult de tot eu am fost mic,
Acum merg spre nimic- ce vis ciudat!
Am râs de toamnă și culori și cu mireasma florilor m-am îmbătat.
Căci vine o vreme când nu mai trișăm,
Când tragem o linie și-apoi adunăm.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre regretul alegerilor făcute în trecut și despre inevitabilitatea confruntării cu consecințele acestora. Naratorul reflectă asupra tinereții pierdute și a oportunităților ratate, simțind apropierea unui moment de bilanț.