Unde ești, copilărie,
Verde, iasomie,
Să mai stau cu tine-n vie,
Of, ce bucurie,
Aș da bani, aș da avere,
Verde, trei smicele,
Să mai scap de vorbe rele
Și oameni ca ele.
Hei, copilărie,
Du-mă pe câmpie,
Cer albastru, plin cu stele,
Ține-mă, Doamne, între ele!
C-am avut un vis frumos,
Verde, măr muntos,
Alergam pe-un plai mănos
Cu cer luminos,
Doar luna mă urmărea,
Verde, fir lalea,
Printre stele mă purta
Și mă mângâia,
Stele lucitoare,
Dar și vorbitoare
Ce voiau să mă trezească
Clipa să mi-o-nveselească.
Gura lumii și urâtul,
Verde ca năutul,
Poate le-o-nghiți pământul,
Doar când o vrea Sfântul,
Dușmanul mă dușmănește
Și mă urmărește,
Dumnezeu mă miluiește
Și mă ocrotește,
Că-n pomul cu roade
Lumea dă cât poate,
Că Dumnezeu m-a lăsat
Pom cu roade lângă gard,
Visul de azi-noapte
M-a-ntărit, măi frate,
Ca să trec, lume, prin tine
Ca pasărea prin pădure.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund pentru inocența și bucuriile copilăriei, căutând refugiu în amintiri și natură. În ciuda greutăților și a răutăților din prezent, credința și amintirile frumoase oferă putere și speranță.