Frunzuliță, fir mohor,
Sui dealul viilor
De la Taiche pân’ la Bante
Colindai viile toate.
Verde, verde de-un susai,
Plaiul lui Taiche-l tăiai
Spre răscruce-o apucai,
La fântână mi-ajunsai.
Spre fântânița din vale
Venea neicuța călare
Cu fața arsă de soare
Și cu ochii spre cărare.
Venii soarele-n chindie,
Intrai cu neicuța-n vie,
Sub părul de la Vârtan
Un’ ne iubeam an de an,
Cu soarele-n scăpătat
Intrarăm și noi în sat.
Sensul versurilor
Piesa descrie o plimbare romantică prin vie, amintindu-și de momentele de iubire petrecute într-un cadru natural idilic. Naratorul își amintește cu drag de întâlnirile cu persoana iubită sub un păr din vie, la apusul soarelui.