Oameni buni, de drag și dor
Plec în lumea stelelor
Mă cheamă Cerul cu sfinți
C-am acolo doi părinți,
Să-mi spună măicuța mea
Cum e să trăiești pe-o stea,
S-o-ntreb dacă Bolta Mare
A fost gazdă primitoare.
Bătută de ploi și vânt
Am ajuns în Cerul Sfânt
Într-o mare de lumină
Și de putere divină,
Peste tot văd santinele,
Bolta e plină de stele,
Iar stelele de comori
Și de oameni muritori.
Părinții, bucuroși tare,
Îmi zâmbesc din Carul Mare,
O bunică și-un bunic
Odihnesc în Carul Mic,
Lumea-n Cer este tihnită,
Mama mea e fericită
Că-n stelele lucitoare
Nu-s lacrimi, nici întristare.
Dau să m-apropii de stele,
Dar nu pot de santinele,
Părinții-mi spun cu tot dragul
Că nu le pot trece pragul,
Rude și bunici mi-au spus
Că la ei lacătu-i pus,
În casa lor nu mă lasă
Și toți mă trimit acasă,
Drumul către casă-i lung,
Îmi număr morții și plâng,
Rătăcind prin vânt și ploaie
Lacrimile-mi curg șiroaie.
Sensul versurilor
Călătoria sufletului după moarte, dorul de cei dragi și imposibilitatea de a rămâne în lumea cerească. Reflecția asupra pierderii și a drumului lung spre casă.