Bulevardele sub ploi,
rouă pe globuri electrice,
pe scări de hotel luna lichidă,
stinse restaurantele în grădina publică,
rătăcesc ca un agent de moravuri,
studentele ies de la cantină,
să fiu poet
şi să le arunc un pumn de rime,
când oare veţi opri vântul la bariere
şi fumul toamnei să nu-l regăsim
decât în blănile de lutru
şi vara în gheena cu asfalt a cazanului,
soldatul îşi îmbracă ghereta,
îmi daţi voie să-mi aprind ţigara,
poftim.
Iubitele mor în teatre pustii
scutură din draperii vorbele dragostei
dar pisicile pe zgârie-nori
sau sunt mai aproape de lună.
În pervazul de lemn se depărtează
Mumă
sunete noi îşi cer cântecul
faceţi uneltele, întreceţi meşterii
nordul şi sudul vă asurzesc: luaţi seama
suflă clipe orchestra de fief
ca baloturile pachebotului pe chei.
Învelim veacul în jurnal
şi-l purtăm floare de hârtie.
Sensul versurilor
Piesa descrie o atmosferă urbană melancolică, plină de imagini poetice și reflecții asupra trecerii timpului. Naratorul se plimbă prin oraș, observând scene cotidiene și reflectând asupra efemerității vieții și a frumuseții ascunse în banal.