Nu sunt și n-am fost eu vinovatul.
Ochii tăi mari în cari înflorește păcatul,
doi nuferi din beznă țesuți, mistuiți în văpaie,
lacrimi și fulgere ce se strivesc și se taie,
ochii tăi sumbri, ochi sperioși de șireapă,
ochii ce tremură, ochii ce-mi scapă,
zbenguri și jocuri de iapă șireapă,
frâu și șa la pământ, coamă-n vânt,
prinsă din goană, pe goană iar pusă,
lung izgonită și-ndelung răpusă,
ochii tăi triști în cari se răsfață păcatul, –
nu sunt și n-am fost eu vinovatul.
Sensul versurilor
The poem expresses a denial of guilt and focuses on the captivating and sorrowful eyes of another. These eyes are described with vivid imagery, suggesting a deep emotional connection and a sense of being haunted by the other person's sadness.