Ion Pribeagu – Lupte Greco-Romane

Lupte greco-romane.
Se plimbau Avram și Leibu
Într-un bâlci cu panoramă
Cu menajerii, și-n față
C-o mulțime de reclame.
Șarpele boa-constrictor,
Armăsarul Ducipal,
Tot ce-i zugrăvit afară
Înăuntru-i natural.
Leoparzi, camile, zebre,
Din Uruguai și Ilis
Și în față unui circus,
Am citi pe un afiș.
De lire premiu
Va primi acela care,
Dacă într-un sfert de oră
Va putea să mă doboare.
Iar pe podium Hercule
Stă cu pieptu-i să ne-nfrunte
Mușchios și-nalt și mare
Ca un taur, ca un munte.
– Eu, mă duc – a zis Avram,
– Tot sunt eu băiat sărac.
Și apoi de lire
E o sumă, nu e fleac!.
– Ești nebun? – exclamă Leibu
Tu plăpând și subțirel
Cum poți să te iei la trântă
Cu o namila ca el?.
– Nu se știe! Dacă ai șansă
Într-o clipă ești salvat
Parcă mititelul David
Nu l-a-nvins pe Goliat?.
Și s-au dus. Iată-i pe arenă
În chiloți pe amândoi,
Ca un tanc este atletul
Iar Avram, ca un bărzoi.
După două-trei minute
Se încolăcesc vârtos
Se trântesc, se-mping de-a tumba
Și se tăvălesc pe jos.
Nici, Avram nu se lasă
Deși spart, ghiontit și rupt
Ba, că este iar deasupra
Ba, că iarăși dedesubt.
Cam după un sfert de oră
Ca un trăsnet uriaș
Avramel e scos afară
Ca gunoiul pe făraș.
-Ce ți-a trebuit Avrami? –
Leibu trist l-a întrebat
– Știu și eu? Credeam că prinde
Ei și cum s-a întâmplat?.
– Cum stăteam covrig sub dânsul
Mototol, strivit, năuc
Mă gândeam ca să mă apar
De unde dracu să-l apuc?.
Și, deodată, o minune!
Îi văd alea alea două
Pe la noi li se spun altfel,
Dar aici, le zice ouă!.
Și, știind de la tăticu
Ce de-l strângi de ouă, odată
Cade jos și se întinde
Ca o cârpă leșinată.
Într-o clipă, ca un fulger
Mă înfig cu mâna-n ele
– Ale mele sunteți! , urlu –
Și erau chiar ale mele!.