Soldați de plumb, o, toată copilăria, când
Cu blonde plete, hatmani, desfășurăm grămadă
Eroii fără moarte, uitați în câte-o ladă,
Vitejii fără teamă în nemișcatul rând.
Iar noi, copii cu săbii de lemn, porneam la sfadă
Purtând ca steag ștergare în soare fluturând.
Ce trântă, ce bătaie sub duzii din livadă!
Și după bătălie câți morți fugeau râzând.
O, unde ţi-e războiul, nevinovată vreme!
Acuma lupta urlă şi rana ruptă geme
Şi morţii mor aievea iubirilor din ţară.
Ce zeu-copil se-apleacă pe oameni-jucării
Şi seara, răsturnându-i în negrele cutii,
Îngroapă în tranşee păpuşile de ceară?
Sensul versurilor
Piesa evocă nostalgia copilăriei, când războiul era doar un joc cu soldați de plumb. Acum, războiul real aduce suferință și moarte, contrastând cu inocența jocurilor din trecut.