Coboară la cascadă
Coline de cleștar,
Și se ridică iar
Cu creastă de zăpadă.
Sus pânză! Să se-ndoaie
– O aripă în vânt –
Și-al valului avânt
Cu spumă să ne ploaie!
Cârmaci, barbar ca dorul
Ce ne împunge-n piept,
Ne du pe ape drept,
Să ne uităm ogorul.
Pe veci să-nghită zarea
Pădurile de nea,
Căci visul nostru vrea
Să cucerească marea.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie pe mare, motivată de un dor profund și de visul de a cuceri orizonturi noi. Abandonarea trecutului și îmbrățișarea necunoscutului sunt teme centrale.