Nu s-a clintit nimica și recunosc iatacul
Bunicului pe care, viu, nu l-am cunoscut.
Rămase patu-i simplu și azi nedesfăcut,
Și ceasul lui pe masă, și-a mai păstrat tic-tacul.
Văd rochia bunicii cu șal și malacov,
Văd uniforma veche de „ofițer” la modă
Pe când era el Junker – demult – sub Ghica-vodă
Când mai mergeau boierii în butcă la Brașov.
Și lângă bățul lui rustic, tăiat în lemn de vie,
Văd putina lui unde lua băi de foi de nuc.
A scârțâit o ușă.. un pas.. și-aștept năuc
Să intre-aci bunicul dus numai până-n vie.
Un ronțăit de șoarece sau ceasul mă trezi?
Ecou își fac, în taină, ca rimele poemii..
Și ceasul vechi tot bate, tic-tic, la poarta vremii,
Și șoricelul roade trecutul zi cu zi.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintirea bunicului, un personaj necunoscut în viață, prin intermediul obiectelor rămase în odaia sa. Este o meditație asupra trecerii timpului și a legăturilor de familie.