Le-aprinde amintirea sclipirile pe rând:
Mormintele, geamia,
Prin chiparoși amurgul brumând și tremurând
Și-n suflet nostalgia.
Acelui praf de aur suflat pe ape vii
Jucând pe cornul mării..
Fantasmagoric faur, Eyub, de ce învii
Caicele visării?.
De-argint caicul lunii se leagănă pe cer,
Pe Cornul-de-Aur vine
Caicul Șehrazadei ca un coleopter
Cu aripi de rubine.
Fântânile moscheii albastre plâng încet
Lumina lor ce piere,
Și-o cheamă muezinul suit în minaret,
Zadarnic. În tăcere.
Pe chiparoșii negri, ca umbre cad vulturi.
Mormintele sub lună
De-acum sânt capre albe pierdute prin păduri
Dar noaptea își adună.
Harapii în burnusuri de umbră și de vis,
Și una câte una
Priveliștile-n lumină și-au închis
Cu lampa și cu luna.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri și nostalgia unui loc sacru, Eyub, prin imagini poetice ale trecutului. Descrie o atmosferă mistică și melancolică, unde elemente precum mormintele, moscheea și lumina lunii se împletesc cu visări și umbre.