Luase de pe masă și oalele și blidul,
Maria-ngrijorată că nu mânca Isus,
Și la lumina serii se zugrăvea pe zidul
Cel alb, în negru, crucea ferestrei din apus.
Încununat stă fiul de cea din urmă rază
A soarelui, și fruntea îi sângera că-n spini,
Tăcea tăcea și maică-lui, care nu cutează
— Țărancă — să-l întrebe și-i varsă numai vin.
Vin rubiniu cu sânge curat umplu paharul
Și pița aurită îi scoate din cuptor —
Dar fiul, trist zâmbindu-i, știindu-le amarul,
Cu mâna le da-n lături și spune: — ”Mâine-n zori,
Măicuța, să ceri popii asina cea mai slabă —
La tatăl meu din ceruri mă duc, tu să mă lași”.
Și maică — o țărancă — oftând din greu, se-ntreabă
De ce și-a dat copilul cu domnii la oraș.
Sensul versurilor
Piesa descrie momentul despărțirii lui Isus de mama sa, Maria. Ea este îngrijorată de soarta lui, dar el se pregătește pentru sacrificiul final, lăsând-o în urmă cu durere și întrebări.