Potop se revarsă pe luncă seninul.
Să frigem iar mielul, hotoște, pelinul
Să-l bem sub umbrare de frunze prin care
Lumina de soare se cerne-n pahare.
Iubito, îmi adă urciorul cu vin —
Din vremuri bătrâne ca basmul sabin,
Să-mi chemi în poiană la umbra de arțari,
Cu regele mut, cei cinci călușari.
Se-nșiră cu steagul; cu toți deodată
Pornesc, stând pe loc, o fugă ciudată.
Piciorul lor, iute cum e căprioara,
Nu-l prinde nici naiul, nici dibla, nici vioara.
În alb, cinci mestecani se leagănă-n vânt.
Stă mortul lor rege întins pe pământ,
Și-n juru-i se strâng și iar se desfac
Cinci aripe albe de lebede pe lac.
Acuma, spre seară, e jocul mai lesne.
Cu pene de soare din creștet la glezne,
Cinci flăcări lumină o scad și o suie,
În umbră stingând-o pe vreo cărăruie.
E goală poiana, e gol și paharul.
Azvârle iar noaptea cu stelele zarul.
M-oi duce, m-oi pierde, ca jocul latin —
Iubito, îmi adă urciorul cu vin.
Sensul versurilor
Piesa descrie un ritual străvechi al călușarilor, un dans magic și misterios legat de natură și de trecutul îndepărtat. Atmosfera este una mistică, evocând un sentiment de pierdere și de conexiune cu tradițiile ancestrale.