Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură și besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Și plânsu-i-au durerile în glesnă.
De vreme îndelungă-i călător –
Cu pietrele și roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.
A năzuit o țară de povești –
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngerești
Și verile cu umbră de cărbune.
Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belșugul,
Din cupe să hălădue – și rob
Ca neaua să-i lucească meșteșugul.
O țară de lumină și de vis
Poetul peste ani a căutat-o;
I-e sufletul de negură, închis
Și țara pân’acuma n’a aflat-o.
Sensul versurilor
Piesa descrie căutarea zadarnică a unui poet pentru un ideal, o țară a luminii și a visului. În ciuda eforturilor sale de-a lungul anilor, poetul rămâne dezamăgit și cu sufletul închis, neputând găsi țara mult visată.