În drumul meu opriți-vă fierbinți,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere și arginți,
Ca fumul, bogăția să vă-ngroape.
Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană și haiducă.
Opriți-vă cu sufletul ochean
Să beți înfiorarea hăbăucă.
Pe steiul ars de foc și-nchipuiri
Să vă înalț o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare și zefiri
Și vorba peste moarte să vă moară.
Nu închinați cu mine rugăciuni
Ci treceți, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiți de grâne și tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.
Eu voi rămâne singur, vagabond,
Un cerșetor de soare și de vise.
Voi ocoli destinul rubicond
Ca porțile de marmură, închise.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de acceptare a singurătății și a sacrificiului. Eul liric invită la o oprire simbolică, oferind mistere și bogății efemere, dar preferă să rămână singur, un cerșetor de vise, ocolind destinul și înfruntând moartea.