Or,
În ziua-aceea cerul, înnegrit de fum,
Părea
Un tavan de catedrală ce se năruie;
Iar fumul
Din clopotniţele-aprinse
Deschidea-n albastru drumul
Altui fum mai greu, mai negru..
Şi albastrul se-nnegrea..
Ard bisericile toate..
Ard Credinţele bătrâne..
Ard Cristoşii
Şi Trecutul ―
Arde parcă lumea-ntreagă..
Ce Nebun venit de-aiurea nu putu să ne-nţeleagă?
Ce-ndrăzneţ aprinse focul ereziilor păgâne?
Şi ce nou Profet veni-va să clădească-n noi cuvinte,
Casa celui care n-are nici sfârşit,
Nici început?..
Cine-o să ne-nveţe iară ce-am uitat ―
Tot ce-am crezut?..
Cine-o să ne ierte nouă ce-om greşi de-aci-nainte?..
Cine-o să ne-ndrepte paşii spre mai bine?
În război,
Cine-o să ne poarte-armata spre victorii?
Şi pe Mare
Cine-o să le-arate calea iahturilor călătoare?..
Cine-o să ne-adoarmă-n inimi teama zilelor de-apoi?..
………………….
………………….
Şi mulţimea-nspăimântată
Spre clopotniţele aprinse
Se-ndrumează grupuri-grupuri..
Cei Cuminţi privesc plângând ―
Plâng ca resturile unei colosale-armate-nvinse ―
Iar Nebunul stă deoparte şi zâmbeşte fredonând:
― Götterdämmerung! …
Sensul versurilor
The poem depicts a scene of utter destruction and loss of faith, symbolized by burning churches and the collapse of old beliefs. A 'madman' observes the chaos, hinting at a new, destructive force, while the people yearn for guidance and forgiveness in a world turned upside down.