Cine cântă la fereastra cu perdelele-nflorate,
Că nu-i cântec de femeie
Şi nici cântec de vioară?..
Cine-aruncă pe fereastră note vagi,
Desperecheate,
Dintr-o veche melodie,
Care urcă
Şi coboară
Ca o lentă agonie
Pe diezi de serpentine
Şi bemoli de mici confeti?..
Cine?..
Cineva cânta!
Dar cine
Cântă parcă pentru mine?..
Cine cântă nu se ştie!..
Poate-i toamna, ce-ntârzie,
Ca bolnavii de ftizie,
Pe aleile pătate de rugină
Şi noroi..
Şi pe prima indecenţă a castanilor eroi –
Invalizi, aproape goi!..
În odaie, la fereastra cu perdelele-nflorate,
Nu e nimeni!..
Şi-n odaie cântă, totuşi, cineva!..
Doamne!..
Cine cântă-aşa?
Cine-mperechează-n noapte
Note vagi, desperecheate?..
Cine-mi luminează calea
Şi m-aduce până-aci?..
Cine-mi schimbă noaptea-n zi?..
Cine cântă?..
Cine-o fi?..
A tăcut!..
Un glas ce tace este-o «Pasăre albastră»
Care-ţi zboară pe fereastră..
A tăcut!..
Dar la fereastra cu perdelele-nflorate
Nevăzută cântăreaţa anonimă
Când iesi dintre culise, să-şi arate
Ca la teatru-n faţa rampei
Chipul vechi
Şi rochia nouă,
Iată că-ncepu să plouă!..
Plouă..
Plouă!…
Sensul versurilor
O voce misterioasă cântă anonim, stârnind întrebări și un sentiment de melancolie. Cântecul pare a veni din interior, dintr-o sursă necunoscută, iar ascultătorul este captivat de frumusețea și misterul acestei apariții muzicale.