Când plouă lin în primăvară,
Toți zic: „Să dea Domnul, să dea!”
Și de te culci pe prispă-afară,
Mai vezi pe cer și câte-o stea.
E cald, și ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura toată-i un pupat.
Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea
Se pupă-n brațe, cu gălăgie,
Și iată și o rândunea.
Și-o barză calcă cu măsură,
Cu pasul grav, explorator,
Se plimbă chiar prin bătătură
Cu aerul nepăsător.
Când plouă toate germinează,
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi, se decorează
Cu mii și mii de muguri verzi.
În țarini grâul încolțește,
În dealuri via o dezgrop;
De ploaie tot se-nveselește,
Pe orice frunză e un strop.
Și soarele o caldă rază
Trimite pe furiș prin nori;
Iar flori și păsări ca să-l vază
Se-nalță, zboară către zori.
Sensul versurilor
Piesa descrie bucuria și renașterea naturii odată cu venirea primăverii. Totul se trezește la viață, iar ploaia aduce speranță și prospețime.