Sărac, fără putere
În lume sunt ursit
Prin valuri de durere
Să trec necontenit!
Am suflet, dar suspine
Printr-însul trec mereu,
Precum trece prin vine
Al morții fior greu!
Căci el dacă iubește
Un dulce nufăr,
Iubirea-i se umbrește
De un dispreț amar!
În van vreau prin iubire
Ferice să mă fac:
Vai! nu e fericire
Aici pentru sărac!
O zi n-avui senină
În care să trăiesc;
Viața-mi azi declină,
Ca floarea mă pălesc!
Durerea mi-este mare,
Profund e al meu dor!
O! lacrimi amare,
Grăbiți! căci voi să mor!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de suferință și disperare cauzate de sărăcie și de o viață lipsită de bucurii. Vorbitorul se simte ursit să treacă prin durere și anticipează moartea ca pe o eliberare.