Declarație Simbolistă.
Domnișoară!
Gându-mi zboară
Spre o fire
Cu simțire
Dulce ca de rai ceresc.
Domnișoară,
Rumeoară!
Firea ce în gând zăresc
Și la care
Sărutare
Gându-mi duce, căci… iubesc…
Pe cosițe,
Prin altițe
Și prin sânu-i rumeor,
Ești tu, Ida,
Ești candida
Pentru care să și mor!
De-ai cere,
Cu plăcere
Primesc… însă, nu mă-nsor!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o declarație de dragoste idealizată către o domnișoară, Ida, în stil simbolist. Naratorul își oferă devotamentul absolut, dar refuză ideea căsătoriei, sugerând o relație bazată pe admirație și pasiune, nu pe convenții sociale.