Hagi, Nadia ori Năstase
surioarei mele Roxana.
pe plaja-nsorită
vara
îşi scrie
cel mai bine
partitura solară.
copiii
sub sărutări de raze
şi mângâieri de valuri
îşi schimbă
şi culoarea
şi planurile
de viitor.
după stagii repetate petrecute
acompaniindu-i pe părinţi
în concedii
la mare
ei nu mai vor să devină
Hagi, Nadia ori Năstase.
vor de-a dreptul să devină
constructori
cu înclinaţii vădite
spre şantier şi arhitectură.
pentru poezie
– ca semn de împlinire –
se trezesc poate
după o drumeţie
pe o cărare
ascunsă
de munte când
exclamă:
tati, aici e izvorul!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra viselor copilăriei și a modului în care acestea se transformă odată cu experiențele. Copiii, inspirați de natură și de experiențele trăite, își reconfigurează aspirațiile, îndreptându-se spre domenii precum construcțiile, lăsând poezia ca o posibilă împlinire ulterioară.