Un cântec spus de ochii tăi, lăstunii,
Deschişi iubirii, soarelui şi lunii.
Un cântec mut al părului ce-l strângi
În coc, ţinut cu arcul mâinii stângi.
Fetiţa noastră vrea să se deştepte,
Du-i şoapta legănată-a mâinii drepte.
Bătrânii noştri-s obosiţi, adu-le
Un cântec din hotare şi pătule.
Ne însoţim în tot ce-şi poate spune
O bucurie, pân’ la soare-apune.
În zile lungi şi-n nopţi cu stele dese,
Cu mângâieri şi şoapte înţelese.
Ieşim la lucru ori ne-ntoarcem iară,
Mă uit la tine seară după seară.
Şi te găsesc în toate şi te laud,
Te strig, te-ascult, te-ascund ca să te caut.
Noi amândoi, ai cărţilor şi-ai pâinii,
Supuşii casei noastre şi stăpânii.
Sensul versurilor
Piesa este o odă adusă persoanei iubite, văzută ca un pilon central al vieții de zi cu zi. Exprimă recunoștința și admirația pentru rolul acesteia în familie și în crearea unui cămin armonios.